Fetița de 6 ani din fotografia de demult știa și ea ,ca și Scufița Roșie, să meargă singură la bunica.Cunoștea bine drumul deorece îl făcuse de multe ori agățată de mâna bunicii sau a mamei.
Erau două variante: una ”pe măgură”,adică urmănd strada Cuza-Vodă până la un pod,apoi ,trecând pe lângă o fântână cu cumpănă,urcai costișa cam abruptă și traversai măgura,pe un drum cam desfundat ,noroios, mai ales primăvara și toamna,după ploi; a doua variantă era drumul dinspre oraș,
urcând mai întâi strada Sânt- Nicoară și apoi strada Plopiș...
Drumurile copilăriei arătau altfel decât arată acum...
Numele străzii vine de la cuvântul ”plop”; o stradă ,parțial pavată cu piatră de râu,care începe din spatele ruinelor bisericii Sân-Nicoară și urcă de-a lungul unei văi in care se aflau,pe lângă firicelul de apă care trecea pe acolo, niste frumoase și vechi fântâni cu cumpănă și cu jgheab din lemn pentru adăpatul vitelor.Una din ele se numea ”Fântâna lui Dumitru”,iar cealaltă ”La pârâu”.Era foarte greu să iei apă de acolo, nu numai iarna din cauza alunecușului ci și primăvara din cauza dezghețului și a ploilor...Strada era tare frumoasă,cu case și grădini ,de o parte și de alta,umbrită de nuci bătrâni,de meri,duzi sau pruni...
Curtea bunicii a fost, în acea vreme, o părticică din paradis...
Uneori ,vara sau iarna stăteam la bunica.Casa era la fel ca cea din Cuza-Vodă,cu sobă și firidă,cuptor și vatră.Și vărul meu Bebe,venea de la Pitești să petreacă vara sau vacanța de iarnă la bunica. Iar ea,”maica-mare” (așa o numeam atunci), ne făcea foricele de porumb pe plită și plăcintă cu dovleac,atât de aromată și de aurie încât ni se părea o bucățică de soare...
După ceva vreme,în curtea aceea au apărut alți copii,alți nepoți de care bunica avea grijă...Eu am crescut,am mers la liceu,apoi la facultate și vizitele la casa bunicii au devenit din ce în ce mai rare...
Omnia fluunt,omnia mutantur...
Totul curge,totul se transformă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu