Despre mine

Fotografia mea
Veselă, sociabilă, visătoare

luni, 21 octombrie 2013

Salut, octombrie !

 1 octombrie 2013( de aniversare)
 
Mai șoptește-mi , toamnă...

 

                   Mai șoptește-mi, toamnă, la ureche
                   Că a mai trecut, în zbor, încă un timp !
                   Știu, aceasta e-o poveste veche.
                   Azi schimb anul pe un anotimp.

                   Imi ești dragă, toamnă aurie !
                   Te aștept să vii din vreme-n vreme,
                   Cu noianul tău de frunze și poeme
                   Și de gânduri dăruite numai mie.

                   Azi vinul toamnei mă îmbată iar...
                   Și voi zbura cu cârdul de cocori
                   Spre spre alte dimineți primite-n dar.

                   Dar mă întorc din zborul meu grăbit.
                   Cocorii pot să plece fără mine .
                   Mă-ntorc să văd un soare-n asfințit.

Janina, Jurnal, 1 oct.2013

miercuri, 18 septembrie 2013

Toamna mea 2013

 16 septembrie

”Îmi place să privesc de la fereastra mea Sena și cheiurile sale în aceste dimineți de un gri dulce, care revarsă asupra lucrurilor o blândețe infinită”...
O frază desprinsă dintr-un text de Anatole France care mă face să-mi amintesc orele de limba franceză și prima mea călătorie la Paris, când am privit cu emoție Turnul Eiffel profilat vag pe cerul ”gris tendre”...
A trecut mult timp de atunci...
Azi, asemeni lui Anatole France, privesc de la fereastra mea de la etajul trei, în aceste dimineți limpezi și răcoroase de septembrie, cerul  meu înalt și albastru, taversat din când în când de norișori albi și pufoși ca florile de bumbac. Teii nu și-au lepădat podoaba de frunze verzi, dar primele frunze galbene se aștern pe trotuare. Văd în depărtare pădurea care se va înveșmânta încetul cu încetul în culorile toamnei.
Mă încântă adierea vântului care îmi mângâie obrajii și-mi aduce aromele străzii. Mirosul de iarbă uscată și mirosul frunzelor se amestecă cu aroma cafelei servite la terasa cofetăriei de la parter...
Îmi place să ascult foșnetul ca de apă al automobilelor care trec și zumzetul ca de albine al glasurilor...
 Și mă încântă aceste momente de contemplare pentru că exist în ele și nimic mai mult...
Astăzi este prima zi a unui nou an școlar... Ea aduce dascălilor și școlarilor un nou început...Mie nu-mi aduce nimic...Doar ceva din farmecul toamnelor mele  trecute...Și un pic de nostalgie...
 Astăzi strada este mai animată, mai colorată, mai veselă...A început școala !
***
Toamna mea 2013 cu nostalgii și poezii !

Janina, Jurnal
16 sept. 2013

luni, 2 septembrie 2013

Bun venit, septembrie !

Motto:
” Și vine toamna iar
  Ca după psalm aminul... ”
(Lucian Blaga)

Bun venit, septembrie!
Privesc de-a lungul străzii principale din vechiul meu oraș teii bătrâni care s-au îmbrăcat atât de frumos după ce au fost martirizați cu doi ani în urmă...îmi amintesc că anul trecut nu aveau decât câteva nuiele fragile cu frunze puține. Nici măcar nu au înflorit. Am trăit o vară fără parfumul florilor de tei.
În curând coroanele lor stufoase, pe care și le-au refăcut cu migală, vor plânge din nou cu frunze aurii... Îmi răsună în urechi un refren muzical pe versurile lui Nichita Stănescu:”A venit, a venit toamna...acoperă-mi inima cu ceva...”
Au plecat rândunelele. În curând vor pleca și cocorii...Încerc un vag regret privind copacii și cerul...Numai poeții pot exprima această dulce melancolie și numai ei scriu  despre  iubiri și umbre, plecări și tăceri...Bate vântul toamnei și împrăstie amintirile verii care vor rămâne fixate în câteva imagini fugare: un tren care te-a dus  undeva, un aeroport animat de acel veșnic du-te vino al călătorilor, o carte poștală de vacanță...
Gata, e timpul să ne întoarcem la treburile impuse de anotimp, la culesul roadelor, la zacuscă, bulion și magiun! Toamna  e frumoasă și darnică...Să ne bucurăm încă o dată de magia ei: poezie, melancolie și dulceață de prune cu sâmburi din miez de nucă...
Bun venit, toamnă! Să știi că mi-a fost dor de tine!

 Janina, Jurnal, 1 sept.2013

luni, 17 iunie 2013

Cuvintele ...


Mi se mai întâmplă să rămân în fața unei pagini albe și să găsesc mai greu cuvintele. Cuvintele!  Stau, frumos listate în ordine alfabetică în dicționar, cu sensurile lor definite și definitive. Dar ele, cuvintele, capătă valoare numai atunci când primesc o anumită cantitate de simțire. Atunci prind viață și devin vesele, ironice,amabile, spirituale, tandre sau tăioase. Și unele au fost numite ”vorbe bune” sau ”vorbe rele”, ”vorbe urâte”, ”vorbe de ocară, vorbe de duh” sau ”vorbe dulci”...Fără această încărcătură sentimentală sau poetică, cuvintele ar rămâne doar  niște ”vorbe goale”...
Astăzi am revăzut o persoană tare dragă și am vrut să scriu despre ea într-un fel cu totul deosebit...Pentru că o relatare în proză mi se părea mai mult decât banală, am încercat să scriu un poem. Nu spunea Aristotel că ” poezia este mult mai fină și mai filozofică decât istoria?”
Poezia este o stare de spirit (un etat d`ame). Se naște din trăiri pe care va trebui să le re-creeze prin cuvinte.
Am scris un poem...de fapt sunt două...Poemul regăsirii și poemul despărțirii...
Aș vrea să regăsesc în ele peste timp aceeași emoție care le-a inspirat...
***
                            Ne-am regăsit

                  Ne-am regăsit
                  dar numai pentru un timp...
                  Mi-ai cuprins mâinile
                  și eu am simțit căldura palmelor tale.
                  Și între noi au început să curgă clipele,
                  poveștile, uimirile,
                  întrebările,
                  amintirile...
                  Iar vocea ta, șoptită, misterioasă,
                  m-a învăluit, din nou, ca o incantație...
                  Dar vorbele s-au scuturat repede...
                  prea repede,
                  ca niște flori efemere...
             
                            Acum pleci
             
                  Acum pleci
                  și eu nu ți-am lăsat semnele iubirii
                  nici pe chip,
                  nici pe mâini.
                  Nu ți-am mângâiat fruntea plină de gânduri neștiute,
                  și nici părul albit de ani
                  care m-a uimit mai mult decât o zăpadă căzută în iunie.
                  M-am oglindit în ochii tăi cu bucuria revederii,
                  dar nu i-am sărutat...
                  La plecare mi-ai lăsat în gaj un sărut de rămas bun...
                  Eu am ascuns lacrima despărțirii
                  după un zâmbet...
                  Te-am privit îndepărtându-te...
                  Apoi, fără zgomot și fără grabă,
                  am închis după tine,
                  porțile iubirii.

 Janina, Jurnal, 22 mai 2013

joi, 28 februarie 2013

Intoarcere în timp

Autor : Janina Ivănescu


                              Azi, iată, amintirii din nou îi urc cărarea.
                              Intre un ”ieri” și-un ”azi”, ce mare-i depărtarea !

                              Deschid încet portița ce scârțâie ușor...
                              Ce greu m-apasă timpul și cât îmi e de dor !

                              Pășesc în curtea mică pe flori de mușetel...
                              Din amintire, aleargă spre mine un cățel.

                              Căsuța veche, acum ce scundă mi se pare !
                              Pe pajiște, cireșul se scutură de floare..

                              E mai. Lângă fereastră-nflorește liliacul,
                              Mireasma lui discretă învăluie cerdacul...

                              Eu urc cu grijă scara- sunt numai două trepte-
                              Dar ușa e închisă. Nu-i nimeni să m-aștepte?
                           ...
                              Nu e nimic aievea, e totul dispărut
                              S-a spulberat căsuța și Timpul este mut...

                              Doar câteva imagini mai dăinuie prin vreme.
                              În casa amintirii nu-i nimeni să mă cheme...

Janina, Jurnal, 12 febr. 2013