LICEUL

           Prima zi

    Cu inima plină de emoții și speranțe m-am indreptat spre liceu -drumul îl știam doar atât de bine- și am pășit cu curaj în cancelaria în care nu intrasem niciodată..
   Am fost întâmpinată de o explozie de uimire,bucurie,exclamații și zâmbete.Toți foștii mei dascăli erau acolo,marcați oarecum de trecerea unor ani,dar sufletește
la fel de tineri. Erau și profesori foarte tineri ca și mine, și tot ca și mine foști elevi ai liceului...Directorul,care fusese profesorul meu de chimie, m-a prezentat ,mai mult in glumă ,asistenței : ”Fosta noastră elevă, acum cea mai tânără profesoară din cancelarie.”
   Dar oare mai era nevoie?Mă cunoșteau,fusesem o elevă harnică,cu note mari,cu premii,cu poezii recitate la serbări și concursuri; ce mai, o mică celebritate...
   Am făcut un mic tur al liceului,am intrat in clasele in care trăisem emoțiile anilor de liceu,am regăsit banca in care am stat...Am ”revăzut” chipurile băieților, ale fetelor,care plângeau pentru căte o notă mică;dar mai mult râdeam,pentru că adolescența este veselă,chiar dacă ai necazuri.Râsul era al nostru, grijile ale părinților...Și l-am” revăzut”și pe el, pe primul meu Romeo, intrând pe ușă,sclipitor de curat și râzând, cu șapca de uniformă pusă pe o sprânceană .El,Doruleț cu părul creț, prima mea iubire ,primul băiat care mi-a făcut inima să bată altfel decât de obicei.Bineînțeles că atunci nici nu mă băga în seamă,nu eram printre frumoasele liceului....Dar acel elan impetuos,acea atracție magică, acea explozie a sentimentelor nu am mai retrăit-o niciodată...Numai că, băiatul frumos și vesel, nu bănuia nimic.Iubirea aceea secretă a rămas închisă în manualul de Limba română,la pagina unde era dată, ca lectură suplimentară,o scenă din ””Romeo și Julieta””...
   Iar eleva-model cu codițele legate cu funde lângă urechi,în rochia de uniformă,foarte sobră,de culoare bleu marine,luminată de gulerașul alb de pichet,este în mintea mea o imagine a acelui timp,o fotografie lângă alte fotografii din sertarul cu amintiri.
..............................................................................................................................
   A fost cea mai frumoasă reîntâlnire cu liceul în care am rămas 34 de ani și care ,în vara următoare,cu ocazia sărbătoririi semicentenarului său avea să primească numele de ”... ” . Ce veselă a fost acea sărbătoare!Profesori și elevi din alte generații,alături de cei mai noi,mai tineri; îmi amintesc că am scris și o poezie care a rămas uitată în revista literară a școlii,alături de alte încercări poetice. Eram fericită ! Mă simțeam ca o navă care naviga cu toate pânzele intinse.Iar pe ”Romeo” l-am revăzut chiar în toamna aceea .M-a privit cu uimire și   mi-a zâmbit...Apoi a urmat o poveste...

Janina ,2009