Despre mine

Fotografia mea
Veselă, sociabilă, visătoare

luni, 17 iunie 2013

Cuvintele ...


Mi se mai întâmplă să rămân în fața unei pagini albe și să găsesc mai greu cuvintele. Cuvintele!  Stau, frumos listate în ordine alfabetică în dicționar, cu sensurile lor definite și definitive. Dar ele, cuvintele, capătă valoare numai atunci când primesc o anumită cantitate de simțire. Atunci prind viață și devin vesele, ironice,amabile, spirituale, tandre sau tăioase. Și unele au fost numite ”vorbe bune” sau ”vorbe rele”, ”vorbe urâte”, ”vorbe de ocară, vorbe de duh” sau ”vorbe dulci”...Fără această încărcătură sentimentală sau poetică, cuvintele ar rămâne doar  niște ”vorbe goale”...
Astăzi am revăzut o persoană tare dragă și am vrut să scriu despre ea într-un fel cu totul deosebit...Pentru că o relatare în proză mi se părea mai mult decât banală, am încercat să scriu un poem. Nu spunea Aristotel că ” poezia este mult mai fină și mai filozofică decât istoria?”
Poezia este o stare de spirit (un etat d`ame). Se naște din trăiri pe care va trebui să le re-creeze prin cuvinte.
Am scris un poem...de fapt sunt două...Poemul regăsirii și poemul despărțirii...
Aș vrea să regăsesc în ele peste timp aceeași emoție care le-a inspirat...
***
                            Ne-am regăsit

                  Ne-am regăsit
                  dar numai pentru un timp...
                  Mi-ai cuprins mâinile
                  și eu am simțit căldura palmelor tale.
                  Și între noi au început să curgă clipele,
                  poveștile, uimirile,
                  întrebările,
                  amintirile...
                  Iar vocea ta, șoptită, misterioasă,
                  m-a învăluit, din nou, ca o incantație...
                  Dar vorbele s-au scuturat repede...
                  prea repede,
                  ca niște flori efemere...
             
                            Acum pleci
             
                  Acum pleci
                  și eu nu ți-am lăsat semnele iubirii
                  nici pe chip,
                  nici pe mâini.
                  Nu ți-am mângâiat fruntea plină de gânduri neștiute,
                  și nici părul albit de ani
                  care m-a uimit mai mult decât o zăpadă căzută în iunie.
                  M-am oglindit în ochii tăi cu bucuria revederii,
                  dar nu i-am sărutat...
                  La plecare mi-ai lăsat în gaj un sărut de rămas bun...
                  Eu am ascuns lacrima despărțirii
                  după un zâmbet...
                  Te-am privit îndepărtându-te...
                  Apoi, fără zgomot și fără grabă,
                  am închis după tine,
                  porțile iubirii.

 Janina, Jurnal, 22 mai 2013