Despre mine

Fotografia mea
Veselă, sociabilă, visătoare

joi, 29 septembrie 2011

Intermezzo

                
                 Octombrie

                              O vară pleacă iar,o toamnă vine
                              Și frunzele se scurg domol în ploi,
                              Trecutul se adună-ncet în mine,
                              Sporit mereu cu alte zile noi.

                              Un alt octombrie îmi cată azi în prag
                              Și-mi va aduce-n dar încă un an.
                              Prinzându-l în al anilor șirag,
                              Voi crede că-mi va da un nou elan,

                              Spre multe alte vise neîmplinite,
                              Spre alte vaste mări de străbătut,
                              Cu multe drumuri încă negăsite,
                              Cu-aceleași multe doruri din trecut...

Janina,Jurnal,2011


                          

marți, 27 septembrie 2011

O toamnă... (1976)


     Octombrie 1976.Încă un octombrie adăugat la vârsta mea...am 31 de ani.
     În curte .lângă un mic piersic,ivit de nicăieri,stă parcată Dacia mea albastră,iar sub ea se odihnește un cățel cenușiu,un paznic  tare drăguț și conștiincios ,care nu lasă pe nimeni să intre în curte.Celălalt cățel,Krik,era și mai aprig.Imi aduc aminte de el cu drag,face parte dintr-un lung șir de prieteni cu patru lăbuțe...
Vom mai râmâne o vreme în acest spațiu definit de o adresă precisă :strada Cuza-Vodă,nr.94-96.Începem să ne gândim  la plecare.Din când în când facem ordine prin hârtii și obiecte și ne debarasăm de cele inutile.Le vom folosi drept combustibil la iarnă.
     Privesc casa,grădina,copacii. In august duzii mei gemeni ( de creanga unuia dintre ei era agățat un leagăn)m-au încântat,(pentru acâta oară ?) cu frunzișul lor pictural,colorat în minunate nuanțe de verde,galben și auriu,un adevărat mini-spectacol al toamnei în avant-premieră.Acesta era marele lor moment de glorie vegetală.
Știu că voi pierde acest spațiu drag pentru totdeauna. Imi pare atât de rău...O pierdere irecuperabilă,adăugată la alte pierderi irecuperabile...

Janina Jurnal,1976(fragment)


                                                  

marți, 20 septembrie 2011

Tatăl meu

 
Casa din strada Cuza-Vodă era micuță și veche, asa cum erau toate casele de pe vremuri, cu două camere, cu o logie lungă și cu celelalte acareturi în curte. Dar curtea și mai ales grădina erau paradisul meu; aveam o grădină de legume și o porțiune de pajiște pe care îmi petreceam verile vacanțelor...
Pajiștea aceea era sinonimă cu vara; atunci înfloreau iarba și florile de câmp care îmi sunt și acum nespus de dragi, vedeam fluturii si păsările zburând, ascultam țârâitul greierilor și asteptam să se coacă fructele; mai întâi dudele și cireșele, apoi prunele și merele și către toamnă nucile.Tatăl meu plantase majoritatea pomilor. Pentru mine, zicea el,și era adevărat, fiindcă multă vreme am fost copil unic foarte iubit și foarte răsfățat...
Tatăl meu era pentru mine un zeu. Era înalt încât trebuia să se aplece mult ca să poată intra pe ușa scundă a casei, puternic și mai ales foarte vesel. De unde avea oare această veselie? Mult mai târziu am aflat că avusese multe necazuri și suferise mult. Pierduse  un copil,o fetiță...apoi casa,familia. Când aveam vreo 7 ani văzusem într-un sertar niște fotografii vechi dar nu recunoscusem pe nimeni și nici n-am întrebat pentru că mamei nu-i plăcea să scotocesc prin sertare și dulapuri. Cu mama s-a căsătorit în 1943, după ce trecuseră vreo7-8 ani de la acele triste intâmplări. A fost și pe front, a fost rănit grav la un ochi și a fost demobilizat...
Apoi, în mai 1945, a fost deportat in Uniunea Sovietică într-un lagăr de muncă cu alți etnici germani. A stat în lagăr 8 luni și poate nici nu s-ar mai fi întors dacă nu s-ar fi hotărât să plece, fără să ceară voie, așa de unul singur. S-a descurcat cum a putut, învățase puțină rusă, a avut noroc ...In acest tot acest timp mama era cu bunica și...cu mine, mică, aproape invizibilă, căci de născut m-am născut în octombrie.Tata a venit în decembrie, degerat și atât de schimbat că nici bunica nu l-a recunoscut.Și au fost foarte surprinse pentru că primiseră  deja plicul acela galben care le anunța moartea prezumtivă ...
Dar eu eram deja acolo și știam că făcuse tot drumul acela lung numai ca să fie cu noi...
A fost lângă noi toată copilăria mea. Imi cumpăra cărți și rezolva cu mine problemele de aritmetică.
Un om deosebit, stimat de prieteni și cunoscuți.
Și era atăt de mâdru de mine și de sora mea mai mică.
L-am pierdut în decembrie 1961. Aveam 16 ani,sora mea 7. A trecut de atunci o veșnicie, dar zilele copilăriei îmi par atât de aproape ...

Janina ,Evocări 2008