Despre mine

Fotografia mea
Veselă, sociabilă, visătoare

duminică, 1 octombrie 2017

In toamna asta nouă, un alt octombrie începe...

”Gândurile ne iau de acolo unde suntem și ne duc  acolo unde vrem să fim”
(?)
Dialog în octombrie:
(eu și și nepotul meu (8 ani) la telefon):

”-- Buni?
--Daaa! Tu erai ? ce mai face băiețelul lui Buni???
--Eu, bine ...Și tu ești bine ?
--Da!
--Stii că astăzi este ”aniverserul” tău ? (adaptarea  cuvântului ”anniversaire”)
--Da, știu! Dar se zice aniversare Și repet: aniversare...
--Dar tu de unde știi?
--Am văzut pe facebook!(și citește c”est l”anniversaire de Eugenia Ivănescu
--Aha!-mă dumiresc eu...
--Dar cum ai făcut să trimiți mesajul?
--Eu n-ma trimis nimic! L-a trimis facebook! Așa face pentru toți cei care sunt in lista de prieteni a mamei...
--Aaa! Joyeux anniversaire, Buni! ”
***
Frumos,nu-așa??? L-am scris ca să nu-l uit...
***
Catrenul meu de octombrie

Pășesc anevoios pe drumul care duce
 departe undeva sau poate nicăieri...
 mai stau, din când în când, la o răscruce
 și-aștept să vină alte primăveri.

Janina, Jurnal- 1.oct 2017


luni, 17 aprilie 2017

16 aprilie 2017... De Paști...




George Coșbuc
                  La Paști 
(fragment)

                            Prin pomi e ciripit şi cânt,
                            Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
                            Şi sălciile-n albă floare
                            E pace-n cer şi pe pământ.
                            Răsuflul cald al primăverii
                            Adus-a zilele-nvierii.

                            Şi cât e de frumos în sat!
                            Creştinii vin tăcuţi din vale
                            Şi doi de se-ntâlnesc în cale
                            Îşi zic: Hristos a înviat!
                            Şi râde-atâta sărbătoare
                            Din chipul lor cel ars de soare.

                            Şi-un vânt de-abia clătinitor
                            Şopteşte din văzduh cuvinte:
                            E glasul celor din morminte,
                            E zgomotul zburării lor!
                            Şi pomii frunţile-şi scoboară
                            Că Duhul Sfânt prin aer zboară.

                            E linişte. Şi din altar
                            Cântarea-n stihuri repetate
                            Departe până-n văi străbate
                            Şi clopotele cântă rar:
                            Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
                            Cum râd a drag şi plâng a jale!
                             ........


marți, 4 octombrie 2016

”Vreme trece, vreme vine”...

1 octombrie 2016

”Vreme trece, vreme vine”...
Da, are dreptate poetul!...
Între acel ”Bun venit, 2016!” și ”1 0ctombrie 2016 ”(cel de azi) au trecut trei anotimpuri...
Ce am făcut în tot răstimp ? M-am ocupat de toate acele mărunțișuri care alcătuiesc viața cotidiană.
N-am călătorit dar am mai citit câte ceva; iar de scris am scris foarte puțin. Am petrecut însă toată luna august cu nepotul venit de departe în vacanță la bunici. A fost un prilej de necontenită veselie prezența
 acestui omuleț de 7 ani, mereu în mișcare, mereu curios...
Dar nu am nici măcar o poezie potrivită pentru acest 1 octombrie aniversar.
 Am găsit totuși prin paginile cu poezii două frumoase catrene de toamnă care se potrivesc momentului:

1.„De cum octombrie apare
iar scad un an din câţi mi-au mai rămas
şi spun: voi duce-o viaţă ca şi alţii,
de toate neghiobiile mă las!”

...
2”Și norii se cern azi de vise,
E toamnă, se numără castanii,
Felinare sunt încă aprinse
E târziu și se numără anii.”

...
Autorii versurilor:
1.Ioanid Romanescu ,(Vol. Demonul! (1982)
2. Adriana Buzoianu
...
Janina, Jurnal, 1 octombrie 2016

sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Bun venit, 2016!


A trecut și 2015. Un an nu prea grozav, cu multe evenimente nefericite pe planetă: războaie, inundații, terorism... Poate că 2016 ar fi mai bun dacă anumiți oameni care se cred stăpânii lumii si-ar băga mințile în cap și s-ar gândi că și puterea lor de azi și viața lor este vremelnică... Nu pot să nu mă gândesc la 2016 cu neliniște...   Ce  ne va aduce?...
Nu putem decât să sperăm că vom avea parte de ceea ce ne dorim: pace, lumină, iubire, sănătate, un strop de fericire și de bucurie...


duminică, 18 octombrie 2015

Jurnal de octombrie


                Peisaj- Regis Art

Subțire trecere

Trecerea prin anotimpuri mi s-a părut întotdeauna rapidă, amalgamată, tristă...de la albul iernii la albul diafan al primăverii timpurii, apoi la verdele intens al verii, stropit cu maci și parfum de tei...Apoi la culorile toamnei ... In fiecare anotimp există prezentul...O singură zi... o zi când trebuie să mergi undeva, să faci ceva, să cauți ceva...Numai prezentul pare plin de substanță.  Dar când tot ce-ai făcut, căutat sau găsit a rămas în urmă, nu mai ai decât amintirile, nostalgiile...Fragile, inconsistente...

Din august am trecut în septembrie, apoi în octombrie...
În august am călătorit.
In septembrie am fost la școală cu nepotul...
În octombrie am avut o aniversare ( 70 de ani). Inspăimântător, nu???
De ceva vreme, la fiecare aniversare scriu o poezie...
Iată poezia din octombrie 2015:

 Când voi fi departe...

Când voi fi departe, lângă lac
am să-ți trimit chemarea;      
și mă prefac apoi într-un copac
să pot cuprinde zarea..

Tu, poate, vei veni în pripă
mânat de-o vrajă din trecut
te vei mira, privind o clipă,
un loc ce-ți pare cunoscut.

Și așezat la umbra mea,
cu gândurile duse,
distrat, vei rupe-o rămurea
ca-n vremurile apuse.

Prin frunze vei privi seninul,
gândindu-te la mine;
și clipei-i vei sorbi preaplinul
dar nu vei știi că sunt cu tine...

Janina, Jurnal, 16 oct. 2015

luni, 22 decembrie 2014

Amintiri... :”Poveste de omăt”

Motto:
 ”El recuerdo es el unico paraiso del cual no podemos ser expulsados”(?)
(”Amintirea este singurul paradis din care nu putem fi alungați”)

O poezie delicată despre copilărie, depre iarnă și poveștile bunicii.
Autor: Otilia Cazimir


                                 "Tu nu stii…
                                  A fost odată
                                  O căsuță fermecată
                                  Și-n căsută-o fată mică,
                                  Un pisoi și o bunică.
                                  Și-ntr-o iarnă, într-o seară,
                                  Fata s-a uitat afară
                                  Și-a văzut cum prin perdea
                                  Stelele râdeau de ea…

                                  Dar pe drum cotit si nins,
                                  Umbră sură s-a desprins:
                                  Un voinic abia de-o șchioapă
                                  Inota-n omăt ca-n apă.
                            
                                  Și proptinduse-n toiag
                                  Un toiag mai nalt ca el
                                  A-nceput să cânte-n prag,
                                  Tremurat și subțirel…

                                  Dormi?
                                  Și nici n-am prins de veste!

                                  Ușa s-a închis cu cheia,
                                  Focu-si pâlpâie scânteia,
                                  Și povestea nu-i poveste:

                                  Eu eram fetița-aceea,
                                  Iar bunica – nu mai este…"

Janina, Jurnal, marți, 16 decembrie 2014

duminică, 21 septembrie 2014

MIGUEL...( I )


Miguel

De numele acesta se leagă ceea mai frumoasă corespondență pe care am purtat-o cu un băiat necunoscut pe care l-am văzut doar într-o fotografie...
S-a întâmplat demult, în vremea studenției mele, la București. Eram în anul III la spaniolă, și locuiam pe atunci la căminul ”6 Martie, lângă Facultatea de Drept...
Într-o zi, o colegă de cameră și de grupă, a venit de la Casa Studenților, unde funcționa pe atunci un cerc de prieteni prin corespondență, cu câteva plicuri, alese cam la întâmplare din grămadă și ni le-a împărțit după preferințe. Am luat și eu vreo trei, două din Spania și unul din Italia. Le-am scris celor trei solicitanți și așteptam cu curiozitate răspunsurile, care nu s-au lăsat așteptate.
Am corespondat o vreme, până când, dintr-un motiv sau altul, corespondența a încetat.
Scrisorile lui Miguel, un băiat din Barcelona m-au încântat...Despre ce ne scriam? Despre familie, despre școală și examene, despre vacanțe și prieteni...Miguel era de aceeași vârstă cu mine, 20-21 de ani, era inteligent și avea un real talent literar. Terminase liceul, nu era încă student, dar visul său era să studieze arta dramatică.
Am făcut schimb de cărți poștale, de discuri...Imi făcea cele mai frumoase complimente. Acum realizez că au fost singurele complimente frumoase pe care le-am primit în viața mea. Dar știam deja că, la spanioli,  a face complimente unei fete, mai ales pe stradă, este o tradiție și o artă...Nu le mai țin minte chiar pe toate și nici nu le mai pot regăsi în scrisori pentru că întreaga corespondență s-a mistuit într-un incendiu, cu puțin înainte de a părăsi casa părintească, care urma fie demolată... De fapt a fost demolată o stradă întreagă pentru a se construi în spațiul acela un spital...
Nu mai știu exact când corespondența mea cu Miguel a încetat. Probabil după ce a fost înrolat în armată. În ultima scrisoare pe care am primit-o îmi scria că s-ar putea să plece în Maroc ...Dar n-am mai aflat dacă așa a fost sau nu...Am fost tare îndrăgostită de băiatul acela cu ochi verzi, atât de deosebit, care trăia sub un alt cer, într-un oraș minunat și care iubea atât de mult poezia... Îmi doream atât de mult  să-l cunosc...Dar visul meu de a călători în Spania, în vremea aceea, era imposibil de realizat... Și totuși unii au reușit. Eu nu...

Apoi, ca într-un vers arghezian, ”anii au trecut tiptil, ca niște șoapte ”...





...
Janina, Jurnal, septembrie 2008