Sosim la casa bunicii Anica. N-am mai fost de multă vreme pe aici, mă simt stingherită, străină.Casa bătrânească este încă acolo, dar în fața ei a fost construită o casă mare cu etaj în care locuiește mătușa mea. La etaj locuiește familia fiului ei...Fetele ei, după terminarea studiilor, (amândouă au studiat filosofia) s-au stabilit la București.
Micuța mea Lyd e încântată, aleargă după puii de găină, se joacă cu câinele, cu pisica...La plecare îmi spune că este foarte frumos să ai o fermă...Zâmbesc din nou.
Facem drum - întors, încet-încet cu pași mărunți . Vede o vacă păscând pe marginea drumului și exclamă:”Regarde, buni, un elephant!”...De data asta râd cu hohote. Ne apropiem să o privim îndeaproape...Apoi, după ce se miră suficient, îmi spune:”comme c”est beau de vivre a la campagne”!
Eu mă gândesc la schimbul acesta de generații, la copilăria bunicii și la copilăria mea care se înscrie acum într-o epocă revolută.
Ea se joacă pe calculator, pe console de jocuri. Ea nu va vedea puii abia ieșiți din găoace, nici boboceii de gâscă înotând pe balta de la capătul străzii... Și nu va cunoaște gustul acelor bunătăți pregătite de bunica pentru că eu nu știu să le pregătesc .
..............................................................
In vara lui 2011 am aflat de la una dintre cele două verișoare,cu care m-am întâlnit întâmpător, că vechea casă a bunicii a fost demolată. Curtea a fost lărgită, spațiul este altfel amenajat.Nu am fost să văd dar mă voi duce într-o zi pentru a marca un sfărșit...Este într-adevăr un sfârșit pentru multe întâmplări și vesele și triste de demult...
( și aug.2011)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu