Drumul spre casa bunicii (I)

   Fetița de 6 ani din fotografia de demult știa și ea ,ca și Scufița Roșie, să meargă singură la bunica.Cunoștea bine drumul deorece îl făcuse de multe ori agățată de mâna bunicii sau a mamei.
Erau două variante: una ”pe măgură”,adică urmănd strada Cuza-Vodă până la un pod,apoi ,trecând pe lângă o fântână cu cumpănă,urcai costișa cam abruptă și traversai măgura,pe un drum cam desfundat ,noroios, mai ales primăvara și toamna,după ploi; a doua variantă era drumul dinspre oraș,
urcând mai întâi strada Sânt- Nicoară și apoi strada Plopiș...
   Drumurile copilăriei arătau altfel decât arată acum...
   Numele străzii vine de la cuvântul ”plop”; o stradă ,parțial pavată cu piatră de râu,care începe din spatele ruinelor bisericii Sân-Nicoară și urcă de-a lungul unei văi in care se aflau,pe lângă firicelul de apă care trecea pe acolo, niste frumoase și vechi fântâni cu cumpănă și cu jgheab din lemn pentru adăpatul vitelor.Una din ele se numea ”Fântâna lui Dumitru”,iar cealaltă ”La pârâu”.Era foarte greu să iei apă de acolo, nu numai iarna din cauza alunecușului ci și primăvara din cauza dezghețului și a ploilor...Strada era tare frumoasă,cu case și grădini ,de o parte și de alta,umbrită de nuci bătrâni,de meri,duzi sau pruni...
   Curtea bunicii a fost, în acea vreme, o părticică din paradis...
   Uneori ,vara sau iarna stăteam  la bunica.Casa era la fel ca cea din Cuza-Vodă,cu sobă și firidă,cuptor și vatră.Și vărul meu Bebe,venea de la Pitești să petreacă vara sau vacanța de iarnă la bunica. Iar ea,”maica-mare” (așa o numeam atunci),  ne făcea foricele de porumb pe plită și plăcintă cu dovleac,atât de aromată și de aurie încât ni se părea o bucățică de soare...
   După ceva vreme,în curtea aceea au apărut alți copii,alți nepoți de care bunica avea grijă...Eu am crescut,am mers la liceu,apoi la facultate și vizitele la casa bunicii au devenit din ce în ce mai rare...
   Omnia fluunt,omnia mutantur...
   Totul curge,totul se transformă...

Janina ,Jurnal 2010

Lanterna magică

      Eu printre amintiri și versuri
      Janina,Jurnal 1973

1. E casa amintirii o casă cu pridvor.
    Cu brâne și chilimuri pe incăperi zidite,
    In drumul  către dânsa țin strajă dreaptă plopii...
       (Ion Pillat: ”Casa amintirii”)

2. Au vuit prelung ca vântul păsările migratoare
    Peste casa părintească unde ieri m-am regăsit
    Singur cu lumina,care galbenă venea din soare,
    In odaia de-altădată să-mi ureze bun sosit.
      (Ion Pillat:”Toamna”)

3 .Prin crăpături de-obloane,lumina,pete-pete
   Pătrunde pe podele,pe pat și pe perete,
   Așa cum altădată încet s-a așternut
   Când odihneam aicea sub albul asternut.
       (Ion Pillat:” Intoarcerea ”)
         

 4.O vezi zorind spre casa de-altădată.
    Spre casa albă și cu nalbă-n prag
    In care o așteaptă blând bunica —
    Prin fumul vremii, prin trecutul drag,
    Mai stau privind cum piere lin fetica.
    Zadarnic cerc zăvorul ferecat
    Pe care tot copilul il descuie...
    Prin vremi Scufița Roșie a plecat
    Și lupul sur mai stă pe cărăruie.
       (Ion Pillat:”Lanterna magică”)

Insemnare în jurnal

Motto:
”Amintirile sunt și ele un cântec”
(eu,Janina)

"Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apropie totuşi, oricât l-ai amâna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfîrşitul. Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă. Că orice cântec are un sfârşit. Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica."

Octavian Paler în ”Viaţa pe un peron”

Notă: Amintirile sunt și ele un cântec...
Janina ,Jurnal.Oct.2010

Toamna 2010

Aniversare

    Un frumos început de toamnă, cu zile însorite ,cu cer senin,cu arbori care își pierd puțin câte puțin podoaba de culori .
Un alt 1 octombrie ,o zi specială.Am 65 de ani...Este viața mea ,Timpul meu... Timp vesel,timp trist...Din acest timp al meu ,cât nu s-a irosit in zadar... De fapt mi l-au irosit alții in tot felul de sedințe: de partid,de sindicat,învățământ politic,consilii interminabile;sau la ”întâmpinări” și mari adunări populare” Și cât timp am irosit așteptând (tramvaiul, troleul,autobuzul,trenul); la cozi interminabile sau în fața a fel de fel de uși... Am incercat să ”câștig” ceva din acest timp citind pentru a umple cu ceva util așteptarea..
   Dar Timpul ca ”veșnică trecere”(cum spune Eminescu) nu mi-a fost prieten. Nu mi-a vindecat răni,nu mi-a alinat dureri,nu a așternut uitarea peste ceea ce mi-aș fi dorit să uit... Sunt insă recunoscătoare pentru momentele de bucurie pe care le-am trăit. Viața mea o regăsesc (cu nostalgie) în câteva dintre acele simple și frumoase fraze ale lui Charles Chaplin: ”Mi-am făcut prieteni pentru totdeauna...Am telefonat doar pentru a auzi o voce și m-am îndrăgostit doar de un surâs...Am plâns ascultând muzică sau privind fotografii...Aproape că am crezut că voi muri de atâta nostalgie..Mi-a fost teamă că voi pierde pe cineva foarte special (pe care în cele din urmă l-am pierdut). DAR AM SUPRAVIEȚUIT.”

Janina ,Jurnal 1 oct.2010

Toamna 1987

Motto:
 ”Fantasma gândului meu mut
   mă poartă spre  toamnă din trecut”...
     (Janina:”Reflecție amară”)

Noiembrie 1987
...1987. Anul în care aniversez 10 de la căsătorie. Cine ar fi crezut că o să rezist atât?
Am făcut un ”slalom uriaș” printre tot felul de ”evenimente” și responsabilități mai mult sau mai puțin împovărătoare: îngrijire copil, cursuri, concursuri (de tot felul), pregătiri(de tot felul ) reciclări. Examene, doctori, spitale, medicamente...
   N-a fost deloc ușor, am învățat mult și multe...Mi-am făcut opinii personale despre oameni, întâmplări, sentimente. Am învățat să descifrez ce se ascunde dincolo de vorbe,de atitudini sau gesturi; s-a intâmplat ca unele dintre ele să fie sincere, amicale, dar a fost și invers...
   Uneori am fost surprinsă, alteori dezamăgită dar nu am făcut din asta un capăt de țară...Există în viața mea persoane la care țin foarte mult dar și altele care îmi sunt indiferente...
   La această aniversare amară îmi pot permite să fac niste reflecții...
Am aflat si eu ca si alții că dragostea este ceva și căsătoria altceva.
Dragostea este un sentiment care implică aspirația fiecărui individ către fericire ; căsătoria este un parteneriat dificil clădit pe camaraderie, interese comune și responsabilități.
Dacă reușești să le faci față te poți considera mulțumit și poți afirma,cu mai multă sau mai puțină fățărnicie, că ai o căsnicie reușită...Dar așa ceva se întâmplă rar.
Dacă acasă nu mă simțeam deloc bine cu un soț tot timpul bolnav în schimb la școală îmi era foarte bine. Am avut colegi și prieteni de nădejde...
Prietenele mele, puține la numă, au fost și au rămas extraordinare...Și pentru că aveau și ele tot felul de necazuri ne sprijineam și ne consolam reciproc...
Fiecare dintre noi a trăit o dramă proprie: pierderea unei ființe dragi în împrejurări tragice: un accident auto, o sinucidere, o boală incurabilă. Le-a văzut chipurile răvășite de o tristețe inimaginabilă...Apoi ne-am îngropat tristețea în adâncul sufletului și am mers mai departe...
   Bilanțurile nu sunt întotdeuna vesele. Bucurie și amărăciune laolaltă...
Singura mea frumoasă certitudine este Otilia , care are 9 ani...Știu că am câștigat încredere în mine, puțină înțelepciune, dar am pierdut ceva prețios, ceva ce nu pot recupera...acel ceva din două versuri ale lui Omar Khayam:
”Ah! pasărea juneții și-a veseliei mele
Veni pe negândite, se duse fără veste ”
   Și asa cum au trecut un fugă acești zece ani vor mai trece încă zece și apoi alții, atâți câți vor mai fi...


Janina ,Jurnal 1987

Reflecție amară

                            
Fantasma gândului meu mut,
Mă poartă printr-o toamnă din trecut,
Precum Virgilu pe Dante cel proscris,
Din  Iad în Purgatoriu, apoi în Paradis.

Același drum străbatem fiecare,
În viața noastră mult prea trecătoare,
Dar nu în aceeași ordine, se pare.
Căci cine-n viața asta nu-i proscris?

Janina ,Jurnal (noiembrie 1987)

Alte toamne...

1.Toamna 2008: Alhambra



  
   Toamnele mele le-am srâns, una câte una, ca în vechea romanță și le număr în fiecare an pe 1 octombrie...
Sunt multe și foarte diferite: toamne vesele sau triste, însorite sau ploioase; toamne cu iubiri și toamne fără, toamne cu plecări și despărțiri. Toamne lungi ce se terminau în decembrie; toamne scurte cu iarna sosind pe la Sf.Dumitru.
 Fiecare toamnă avea mai multe începuturi: unul calendaristic, la 1 septembrie; altul astronomic, la 23 septembrie. Iar între ele începutul anului școlar și apoi la 1 octombrie, începutul unui alt an al vieții mele.
    Primul octombrie trebuie să fi fost tare vesel pentru mine, cred că m-am bucurat foarte mult că exist...Spun asta pentru că în luna octombrie mă simt foarte bine, sunt mai optimistă și trec mai ușor peste necazuri. Octombrie mi se pare o lună magică
    Imi sunt dragi toate anotimpurile, dar toamna îmi este cel mai drag. Iubesc toamna pentru toate poeziile pe care le-a inspirat, pentru veselia copiilor, pentru peisajele sale de vis, pentru parfumul viei, pentru fructe și crizanteme dar mai ales pentru acea stare anume care mă îndeamnă să-mi răscolesc amintirile pentru a regăsi calda nostalgie a tuturor începuturilor. Mă prinde dorul de copiii de demult, cei din vremea copilăriei mele, de școlarii mei de ieri, de colegi, de școală...Ziua de 15 septembrie îmi era foarte dragă. Aflu acum că și această tradiție a murit și că anul școlar va începe într-o...luni. Ce vremuri! ” O tempora.” !...Ce lipsă de imaginație și ce lipsă de respect pentru tradiție ! Cred că unele lucruri ar trebui să rămână așa cum au fost.
...
    Am avut și câteva toamne deosebite. În toamna anului 2008 am făcut o călătorie în Spania. În octombrie 2009 am regăsit un prieten drag. Iar în octombrie 2010 am împlinit 65 de ani.
...
    Acum un alt octombrie, cu fluturi și flori, însorit ca o vară care nu vrea să plece...
    O toamnă nouă...2011

Janina, Jurnal 2011