Țin în mână o fotografie făcută acum 60 de ani.Mă uimește faptul că a rezistat atâta vreme.Mi-l amintesc și pe fotograful care a făcut-o.I se spunea simplu ”Puiu Fotografu”. Avea o cameră micuță,chiar pe strada principală ,cu o mică vitrină în care expunea fotografiile.Casa există încă dar proprietarii au modificat-o,iar micul ”studio fotografic” a dispărut demult.
Din fotografie mă privește serioasă o fetiță de 5-6 ani,îmbrăcată cu o rochie de mătase cu buline. Se numește Janina. Si rochița mi-o amintesc:o rochiță vișinie cu buline albe.Fetița este pieptănată după moda vremii,cu bucle și funde.Stă pe o măsuță, cuminte ,importantă, ținând în mână o jucărie,o pasăre din ipsos colorat care”zbura”agățată de un fir subțire de elastic.
Pe fetița asta o cunosc foarte bine.Era veselă și iscoditoare.Cerceta cu grijă lumea din jur și încerca să o înțeleagă.Nu punea multe întrebări ...Și chiar dacă le punea i se răspundea invariabil:”lasă că o să înveți tu la școală ”...Bunica ei,o femeie înaltă și subțire,cu părul alb strâns într-un coc la spate, se ținea tot timpul după ea,cu o grijă exagerată și boscorodind-o într-o limbă care i se părea ciudată și din care nu-și mai amintește decât câteva fraze...Bunica aceea pe care fetița o striga ”maia” a plecat într-o zi in ”țara bunicilor” și nu s-a mai întors. Fetița nu prea a înțeles de ce și a fost tare tristă..Apoi a mers la grădiniță unde nu i-a plăcut deloc pentru că nu știa ce știau ceilalti copii; nu știa să decupeze ,să coloreze,să danseze...Ba pe deasupra trebuia să învețe și numele celor din Comitetul Central ...Nu a reușit niciodată să-i știe pe toți...Îi reținuse doar pe primii trei:Gheorghiu-Dej,Anna Pauker,Vasile Luca...(?!)
Acum ,când scriu asta îmi vine să râd...Bine că nu m-au dat afară de la grădiniță ! Dar chinul a fost scurt și iată-mă în clasa a I-a la o învățătoare remarcabilă, doamna Adrietta Popilian.
Am făcut primele linii strâmbe, primele litere tremurate și urâte pentru care am înghițit destulă morală și ciufuleală...dar nu plângeam pentru că totul mi se părea minunat... În clasă nu erau bănci ci măsuțe și scăunele așezate în formă de U .Doamna învățătoare nu acceptase să-i zicem ”tovarășa”ci ne ceruse să-i zicem”măicuța”. Nu se abătea de la programă dar nici nu accepta indicații. O persoană cu coloană vertebrală care, pe lângă cunoștințele obigatorii ,ne-a format și caracterul și gustul artistic...Ne citea numai poezii frumoase. Făceam mici plimbări prin oraș sau prin împrejurimi pe care le numea pompos ”excursii”.Și ne vorbea despre monumente,ne povestea legendele lor. Ne vorbea despre natură,despre flori ,făceam ierbare și insectare. Am confecționat împreună ,din te miri ce,jucării pentru pomul de iarnă.Si cât talent avea!
A scris pentru noi mici piese de teatru pe care le prezentam la serbările de sfârșit de an.Cea mai frumoasă amintire a mea din clasele primare este rolul cerșetorului din textul dramatic adaptat de ”măicuța” după romanul ”Prinț și cerșetor”...Și cât s-a străduit să imagineze și să creze costumele !Și cum! Scotocind cu mamele prin șifoniere, croind hăinuțe din rochii de mătase demodate și cosând dantele vechi ...
Spectacolul a fost nemaipomenit pentru micul nostru orăsel cu oameni așa de modești și cu posibilități materiale minime. Dar cu imaginație,talent și muncă reușesti să faci tot ceea ce îți dorești...Asta este una din lecțiile pe care ni le-a dat,îmbogățită cu exemplul personal...Ce multe am învățat într-un timp atât de scurt ! Am învățat să scriu , să citesc, să vorbesc corect, să socotesc. Am învățat să iubesc natura,orașul și mai presus de orice am învățat să iubesc cărțile...Pentru că în ele găsești toate răspunsurile pe care le cauți.
MAI IMPRESIONAT.IMI ESTE RUSINE DE BLOGURILE MELE.ESTE SUPERB SI SENSIBIL,FELICITARI.IMI PLACE TERIBIL.
RăspundețiȘtergere