”El recuerdo es el unico paraiso del cual no podemos ser expulsados”(?)
(”Amintirea este singurul paradis din care nu putem fi alungați”)
O poezie delicată despre copilărie, depre iarnă și poveștile bunicii.
Autor: Otilia Cazimir
"Tu nu stii…
A fost odată
O căsuță fermecată
Și-n căsută-o fată mică,
Un pisoi și o bunică.
Și-ntr-o iarnă, într-o seară,
Fata s-a uitat afară
Și-a văzut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea…
Dar pe drum cotit si nins,
Umbră sură s-a desprins:
Un voinic abia de-o șchioapă
Inota-n omăt ca-n apă.
Și proptinduse-n toiag
Un toiag mai nalt ca el
A-nceput să cânte-n prag,
Tremurat și subțirel…
Dormi?
Și nici n-am prins de veste!
Ușa s-a închis cu cheia,
Focu-si pâlpâie scânteia,
Și povestea nu-i poveste:
Eu eram fetița-aceea,
Iar bunica – nu mai este…"
