Azi, iată, amintirii din nou îi urc cărarea.
Intre un ”ieri” și-un ”azi”, ce mare-i depărtarea !
Deschid încet portița ce scârțâie ușor...
Ce greu m-apasă timpul și cât îmi e de dor !
Pășesc în curtea mică pe flori de mușetel...
Din amintire, aleargă spre mine un cățel.
Căsuța veche, acum ce scundă mi se pare !
Pe pajiște, cireșul se scutură de floare..
E mai. Lângă fereastră-nflorește liliacul,
Mireasma lui discretă învăluie cerdacul...
Eu urc cu grijă scara- sunt numai două trepte-
Dar ușa e închisă. Nu-i nimeni să m-aștepte?
...
Nu e nimic aievea, e totul dispărut
S-a spulberat căsuța și Timpul este mut...
Doar câteva imagini mai dăinuie prin vreme.
În casa amintirii nu-i nimeni să mă cheme...
Janina, Jurnal, 12 febr. 2013
