Nici frumusețea primăverii și nici a verii nu are grația
Pe care am zărit-o pe al toamnei obraz”
(John Donne)
Toamnă, toamnă ...
Îmi sunt atât de dragi primele zile însorite de septembrie când toamna se îngână cu vara...Ziua este mai scurtă, diminețile sunt mai răcoroase, razele soarelui sunt piezișe iar lumina cade altfel peste arbori și case...
Simt puțină nostalgie după vara care a trecut dar peisajele toamnei îmi umplu sufletul cu noi armonii...
Armonii de sunete, culori și parfumuri...
Șoapta vântului, foșnetul frunzelor, susurul ploilor...
Frunze în variate nuanțe de verde stins, galben, roșu, arămiu, ruginiu...
Parfum de struguri, de mere, de nuci care își părăsesc coaja ca pe o haină veche...
Și nu pot să nu murmur versurile lui Baudelaire :”Comme de longs echos qui de loin se confondent / Dans une tenebreuse et porfonde unite / Vaste comme la nuit et comme la clarte / Les parfums, les couleurs et les sons se repondent”...
Iubesc toamna în ambele ei ipostaze: și la începutul ei când este bogată și veselă dar și la sfârșit de noiembrie când este golașă și tristă...În octombrie și noiembrie sufletul meu se întoarce spre poezie, spre trecut, spre amintiri...
Recitesc poezii dragi sau privesc fotografii...
Toamnă, toamnă...
Janina,Jurnal,18 sept.2012
