Toamnele mele vesele și triste...Cu plecări și despărțiri...
Am spus că voi scrie despre viața mea, despre oamenii pe care i-am cunoscut și care, într-un fel sau altul, au făcut parte din ea.
Voi scrie astăzi despre cumnatul meu Mihai.P. de care familia s-a despărțit pentru totdeauna vineri,16 noiembrie 2012. A plecat întru cele veșnice cu un ultim și zguduitor gest de disperare și revoltă contra celor care adus România în sapă de lemn, care au distrus fabrici și uzine, lăsând oamenii pe drumuri...
Nu este singurul. Ziarele și posturile de televiziune prezintă destul de des situația tragică a oamenilor rămași fără un loc de muncă, cărora li s-au furat visurile și demnitatea...
Pe Mihai l-am cunoscut înainte de a-mi deveni cumnat.Era elev la cursul seral la Liceul ”Vlaicu - Vodă”,unde eram profesoară de franceză. Îi admiram și îi respectam pe acești oameni care munceau din greu, (unii pe trei schimburi ) și care veneau și la școală să învețe și să-și completeze studiile. Franceza nu-i deloc ușoară dar se străduiau. Mihai citea foarte bine și mă minunam cum de reușea să rețină așa de corect un text. Dar explicația era simplă. Era foarte atent în clasă și se străduia să rețină tot.Era blajin și avea umor.Avea note mari.A luat și examenul de bacalaureat pentru că era ambițios...
Mai târziu, când a devenit cumnatul meu, mi-am dat seama că este un om de nădejde pe care te poți bizui.A fost alături de familie și la bucurie și la necaz...Fiica lui cea mare, Anca, este de aceeași vârstă cu fiica mea.
Anii au trecut și iată ne-am apropiat de vârsta pensionării. Eu mai devreme ,bineînțeles, iar el urma să se pensioneze în anul următor...Dar din nefericire fabrica de porțelan ARPO ,o mândrie a orașului, s-a închis, ca și alte fabrici din țară...A rămas șomer în perioada această de criză când nu se mai găseau locuri de muncă.
Nu a rezistat acestui șoc și s-a îmbolnăvit...Și nici medicii nu l-au ajutat prea mult. Unii din ignoranță, alții din lipsă de interes. Și a plecat din viață pentru că viața îi devenise o povară...
Și, ca o tristă ironie a sorții, aceasta se întâmpla tocmai în momentele când sora mea aștepta să vorbească cu medicul pentru o nouă rețetă care să-l ajute...
O zicătoare arabă spune că ”moartea vine în multe feluri”. A lui a fost cumplită și nedreaptă!
In semn de omagiu îi dăruiesc pe pagina aceasta de jurnal versurile unui poet italian:
ultimul trandafir din grădină,
trandafirul alb care înflorește
odată cu lăsarea ceții.
Janina, Jurnal 21 noiembrie 2012
