(Iernile mele)
Iernile mele s-au adunat într-un mare buchet alb...Multe la număr: vreo 73... Pe primele nu mi le amintesc deloc... Iar dintre celelalte îmi amintesc doar câteva. Nu ca pe o poveste ci doar imagini...Amintiri...
Pe la trei ani am ieșit în curtea casei fără șosete.. Bunica m-a găsit repede, cu picioarele roșii și mâncând zăpadă! Bineînțeles că n-am pățit nimic! N-am răcit, n-am tușit , n-am făcut febră...
Îmi amintesc și primul brad de Crăciun, micuț și plin de mici obiecte colorate! Atunci am primit și prima păpușă care mi-a fost prietenă multă vreme...
Apoi au venit alte ierni, alte zăpezi, alte sărbători ! Cu ghetuțe la geam, cu prințese de zăpadă, urși polari și alte personaje, desprinse din poveștile pe care le citeam...Și a mai fost și iarna aceea grozavă cu zăpada până la streașina casei!
Apoi săniuș și colinde cu colegii de școală... Au fost cele mai frumoase ierni...
Și acum, iată, mă regăsesc într-o poezie cu toate visurile mele de demult ...
VIS ALB
Autor: Otilia Cazimir
Aș vrea cu tine să mă duc departe,
La Polul Nord, sub cerul de opal,
Când gheața mării clare se desparte
în blocuri plutitoare de cristal.
Desfășurând culorile-i spectrale,
S-ar înălța deasupra noastră ca un fald
Dantela aurorei boreale,
De purpură, de aur și smarald.
Banchiza albă ne-ar așterne-n față
Covoare de omăt imaculat.
Și-n adăpostul mic, scobit în gheață,
Am arde-un foc de spirt denaturat.
Din larga-mpărăție de zăpadă,
S-ar aduna fantasticul norod
Al nopților polare, să ne vadă
Ursi albi, de vată, foce mari, de glod …
Iar când natura-n soare nou învie
Și când văzduhul nu mai e opac,
Într-un bazin de sticlă argintie
Ar licări oglinda unui lac.
Acolo-n apa-i calmă și albastră
M-aș duce-n zori de ziuă să mă scald
Și cât ar fi de frig, iubirea noastră
M-ar face sa-mi închipui că mi-i cald!
Janina, Jurnal, 2 februarie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu