Despre mine

Fotografia mea
Curtea de Argeș, Argeș, Romania
Veselă, sociabilă, visătoare

duminică, 21 septembrie 2014

MIGUEL...( I )


Miguel

De numele acesta se leagă ceea mai frumoasă corespondență pe care am purtat-o cu un băiat necunoscut pe care l-am văzut doar într-o fotografie...
S-a întâmplat demult, în vremea studenției mele, la București. Eram în anul III la spaniolă, și locuiam pe atunci la căminul ”6 Martie, lângă Facultatea de Drept...
Într-o zi, o colegă de cameră și de grupă, a venit de la Casa Studenților, unde funcționa pe atunci un cerc de prieteni prin corespondență, cu câteva plicuri, alese cam la întâmplare din grămadă și ni le-a împărțit după preferințe. Am luat și eu vreo trei, două din Spania și unul din Italia. Le-am scris celor trei solicitanți și așteptam cu curiozitate răspunsurile, care nu s-au lăsat așteptate.
Am corespondat o vreme, până când, dintr-un motiv sau altul, corespondența a încetat.
Scrisorile lui Miguel, un băiat din Barcelona m-au încântat...Despre ce ne scriam? Despre familie, despre școală și examene, despre vacanțe și prieteni...Miguel era de aceeași vârstă cu mine, 20-21 de ani, era inteligent și avea un real talent literar. Terminase liceul, nu era încă student, dar visul său era să studieze arta dramatică.
Am făcut schimb de cărți poștale, de discuri...Imi făcea cele mai frumoase complimente. Acum realizez că au fost singurele complimente frumoase pe care le-am primit în viața mea. Dar știam deja că, la spanioli,  a face complimente unei fete, mai ales pe stradă, este o tradiție și o artă...Nu le mai țin minte chiar pe toate și nici nu le mai pot regăsi în scrisori pentru că întreaga corespondență s-a mistuit într-un incendiu, cu puțin înainte de a părăsi casa părintească, care urma fie demolată... De fapt a fost demolată o stradă întreagă pentru a se construi în spațiul acela un spital...
Nu mai știu exact când corespondența mea cu Miguel a încetat. Probabil după ce a fost înrolat în armată. În ultima scrisoare pe care am primit-o îmi scria că s-ar putea să plece în Maroc ...Dar n-am mai aflat dacă așa a fost sau nu...Am fost tare îndrăgostită de băiatul acela cu ochi verzi, atât de deosebit, care trăia sub un alt cer, într-un oraș minunat și care iubea atât de mult poezia... Îmi doream atât de mult  să-l cunosc...Dar visul meu de a călători în Spania, în vremea aceea, era imposibil de realizat... Și totuși unii au reușit. Eu nu...

Apoi, ca într-un vers arghezian, ”anii au trecut tiptil, ca niște șoapte ”...





...
Janina, Jurnal, septembrie 2008

marți, 9 septembrie 2014

Ești aici, septembrie !


Esti aici, septembrie !
Vara mea 2014 a trecut ! Mă gândesc acum la vara aceasta și, fără să vreau o compar cu alte veri trecute. Oh, verile de demult! Mă cuprinde nostalgia: tabere, vacanțe la mare, întâlniri cu colege și colegi de scoală, de facultate, de cancelarie....Povești, amintiri vesele sau triste ! Pentru că viața devine încet-încet, un mozaic cu desene complicate...
În jurnal am notat mai multe evenimente din vara 2014, dar n-am mai povestit nimic. Poate mai târziu ! S-a scurs aproape un an între octombrie 2013 și septembrie 2014...
Vara a fost așa cum stiți: cu ploi, cu soare, cu călătorii, după dorința și mai ales, după posibilitățile fiecăruia. Dar a trecut așa de repede !
Vara mea 2014 nu a fost plictisitoare. Dimpotrivă! N-am plecat peste mări și țări dar mi-am revăzut nepoții, veniți de departe, frumoși și năzdrăvani, care mi-au făcut casa bazar...Am povestit, am cântat, am desenat, ne-am plimbat, am făcut fotografii, ne-am uitat la uitat la filme. Am fost în parc, la cofetărie, la vecini, la prieteni. Am mâncat înghețată, am băut limonadă ...Seara ne-au înțepat țânțarii...Ce vară plină și veselă!
Ne-am făcut prieteni noi și de aici și de departe...
Acum ești aici, septembrie și decorul se schimbă... Vântul împrăștie pe trotuare primele frunze galbene și miresmele dulci-amărui ale toamnei...


Janina, Jurnal, 4 septembrie 2014