Căsuța bunicii

                             Azi merg la casa Bunei,o casă bătrânească:
                             două-ncăperi,o sală și ochiuri de fereastră ,
                             din care îmi zâmbeau garoafe sau gutui...

                             Icoana cu Maria sta prinsă într-un cui,
                             sub marele ștergar din borangic brodat.
                             Lângă perete,lavița cea veche  cu macat...

                             Intr-o fotografie un chip ,prin ani pierdut...
                             S-a dus demult bunicul.Eu nu l-am cunoscut.

                             Plutește în odaie parfum din alte vremi...
                             Din nou ,copilărie ,spre tine tu mă chemi...

                             Mă-ntorc în amintire.Deschid încet portița.
                             Se bucură bunica:”--Uite! A venit fetița !”
                            ”Pe unde ai venit? --”Pe-acolo,pe tăpsan”.
                            ”--Să nu mai pleci de-acasă! Te fură vreun țigan ”.

                             Tresar înduioșată de vocea de demult.
                             Privesc în jur o clipă și-aș vrea s-o mai ascult...

                             S-a gârbovit căsuța .Și este altfel poarta.
                             Fetița e ...bunică. Azi vine cu nepoata.

Janina ,Jurnal August,2010.

Drumul spre casa bunicii (III)

    Sosim la casa bunicii Anica. N-am mai fost de multă vreme pe aici, mă simt stingherită, străină.Casa bătrânească este încă acolo, dar în fața ei a fost construită o casă mare cu etaj în care locuiește mătușa mea. La etaj locuiește familia fiului ei...Fetele ei, după terminarea studiilor, (amândouă au studiat filosofia) s-au stabilit la București.
   Micuța mea Lyd e încântată, aleargă după puii de găină, se joacă cu câinele, cu pisica...La plecare îmi spune că este foarte frumos să ai o fermă...Zâmbesc din nou.
Facem drum - întors, încet-încet cu pași mărunți . Vede o vacă păscând pe marginea drumului și exclamă:”Regarde, buni, un elephant!”...De data asta râd cu hohote. Ne apropiem să o privim îndeaproape...Apoi, după ce se miră suficient, îmi spune:”comme c”est beau de vivre a la campagne”!
  Eu mă gândesc la schimbul acesta de generații, la copilăria bunicii și la copilăria mea care se înscrie acum într-o epocă revolută.
Ea se joacă pe calculator, pe console de jocuri. Ea nu va vedea puii abia ieșiți din găoace, nici boboceii de gâscă înotând pe balta de la capătul străzii... Și nu va cunoaște gustul acelor bunătăți pregătite de bunica pentru că eu nu știu să le pregătesc .

Și-mi pare tare rău că se întâmplă așa...
..............................................................
In vara lui 2011 am aflat de la una dintre cele două verișoare,cu care m-am întâlnit întâmpător, că vechea casă a bunicii a fost demolată. Curtea a fost lărgită, spațiul este altfel amenajat.Nu am fost să văd dar mă voi duce  într-o zi pentru a marca un sfărșit...Este într-adevăr un sfârșit pentru multe întâmplări și vesele și triste de demult...

Janina ,Jurnal 2010
( și aug.2011)